INTERVIU CU MIHAIL E. IONESCU, DIRECTORUL CENTRULUI PENTRU STUDII EST-EUROPENE ŞI ASIATICE
de SABINA FATI
Profesorul Mihail E. Ionescu consideră că România devine mai puternică o dată cu instalarea scutului antirachetă pe teritoriul ţării, dar că mentalitatea românilor nu s-a schimbat încă suficient şi ar mai fi nevoie de încă zece ani pentru a deveni cu adevărat europeni.
Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene şi Asiatice mai crede că Rusia, chiar dacă nu e un pericol imediat, poate deveni, mai ales când e vorba despre spaţiul său vital, iar Războiul ruso-georgian din 2008 a demonstrat acest lucru. Profesorul Ionescu nu exclude nici ipoteza unui al treilea război mondial şi argumentează această supoziţie pornind de la schimbările care au loc pe plan global.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ameninţat recent cu un nou război rece şi chiar cu folosirea arsenalului nuclear, supărat că americanii vor să amplaseze un scut antirachetă în România. Mai e posibil un nou război rece?
Mihail E. Ionescu: Mai întâi, referinţa preşedintelui rus este pentru consum intern. Competiţia pentru fotoliul prezidenţial urmează să se accentueze în perioada următoare în binomul de putere de la Moscova şi, în consecinţă, şi declaraţiile macho. Secundo, Rusia e deja o putere regională, nu o superputere. O recunosc experţii ruşi avizaţi, aşadar despre ce război rece vorbim. Tertio: se pare - pentru că declaraţia se referă la scutul antirachetă - că la Moscova se ştie faptul că străpungerile tehnologice în materie de armament strategic fac inevitabilă depăşirea MAD (Mutual Assured Destruction) adică părţile se ţin reciproc prizoniere în era nucleară. Când ai scut antirachetă, MAD e deja istorie. Moscova ştie că-i trebuie timp şi modernizare în acest context şi atunci joacă diplomatic, inclusiv cu asemenea declaraţii.
În 2015, după instalarea scutului antirachetă, România va deveni mai puternică?
M.E.I.: România va fi mai puternică pentru că va avea un azimut ireversibil: va fi parte a Occidentului şi componentă a apărării globale americane.
România nu este deja parte a Occidentului?
M.E.I.: O dată cu semnarea acordului cu SUA vom fi, împreună cu instalaţiile de scut din California şi Alaska, parte a apărării globale a acestora şi a Occidentului în general. Sigur că România este parte a Occidentului prin aderarea la UE şi NATO, dar valorile occidentale trebuie internalizate la nivel de masă, la nivel de mentalitate naţională, iar acest lucru ia timp.
Cam cât?
M.E.I.: O generaţie.
Încă 20 de ani?
M.E.I.: Dacă socotim o generaţie 25-30 de ani, iar 20 au trecut deja, înseamnă că mai avem în jur de 10.
O dată cu instalarea scutului, România va fi o putere regională?
M.E.I.: Ar fi greşit să gândim în aceşti termeni. De obicei, când auzi cuvintele putere regională te gândeşti ca la o forţă care iradiază asupra celorlalţi vecini, un fel de dominaţie, un fel de hegemonie. Totuşi, România va avea un rol mai mare. Este, ca mărime, al şaptelea stat european şi este stat de frontieră la Marea Neagră şi, cu siguranţă, România va avea un rol în această regiune, fiindcă va fi primul stat UE la contact cu zona Asiei Centrale, cu cea a Orientului Mijlociu.
De ce România şi nu Bulgaria?
M.E.I.: Şi România, şi Bulgaria, depinde însă de forţa pe care alcătuirile lăuntrice îl vor da acestui rol. Una e să ai un PIB de x şi alt să ai un PIB de 3x.
Vreţi să spuneţi că România va fi mereu cu un pas înainte?
M.E.I.: România va fi cu un pas înainte în funcţie de cum îşi va maximiza potenţialul existent.
În ce fel ceea ce se întâmplă în Republica Moldova poate să potenţeze poziţia României?
M.E.I.: Va potenţa România prin faptul că în Republica Moldova se constată o victorie a UE în ultimii ani. Legăturile de civilizaţie, lingvistice, istorice pe care le are România cu Moldova vor maximiza acţiunile europene şi, pe cale de consecinţă, acţiunea românească va fi maximizată.
Pentru prima dată în Strategia de Apărare a Ţării se menţionează printre ameninţările la adresa
României prezenţa trupelor ruseşti din apropierea graniţelor. De ce este vorba despre un pericol?
M.E.I.: Noi suntem parte a UE. Prin politica de vecinătate şi Parteneriatul estic, plus Strategia Dunării şi Strategia la Marea Neagră, UE este un actor soft-power cu un PIB formidabil într-o regiune pe care Rusia o considera curtea ei din faţă sau din spate, din faţă mai degrabă. În faţa înaintării acestui spaţiu de prosperitate şi democraţie, care este UE, Rusia foloseşte tot ce are în propriul arsenal pentru a se împotrivi. Neputând să opună soft-power-ului UE,un soft-power propriu, de acelaşi calibru, atunci apelează la hard power, cum a făcut atunci când se discuta amplasarea scutului în Polonia, iar Moscova a ameninţat că dislocă rachete în Kaliningrad. Rusia încearcă să preîntâmpine anumite evoluţii în spaţiul sudic al Europei de Est, prin menţinerea sau disclocarea de trupe. UE priveşte din acest punct de vedere cu îngrijorare prelungirea acordului staţionării flotei ruseşti în Crimeea.
Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene şi Asiatice mai crede că Rusia, chiar dacă nu e un pericol imediat, poate deveni, mai ales când e vorba despre spaţiul său vital, iar Războiul ruso-georgian din 2008 a demonstrat acest lucru. Profesorul Ionescu nu exclude nici ipoteza unui al treilea război mondial şi argumentează această supoziţie pornind de la schimbările care au loc pe plan global.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ameninţat recent cu un nou război rece şi chiar cu folosirea arsenalului nuclear, supărat că americanii vor să amplaseze un scut antirachetă în România. Mai e posibil un nou război rece?
Mihail E. Ionescu: Mai întâi, referinţa preşedintelui rus este pentru consum intern. Competiţia pentru fotoliul prezidenţial urmează să se accentueze în perioada următoare în binomul de putere de la Moscova şi, în consecinţă, şi declaraţiile macho. Secundo, Rusia e deja o putere regională, nu o superputere. O recunosc experţii ruşi avizaţi, aşadar despre ce război rece vorbim. Tertio: se pare - pentru că declaraţia se referă la scutul antirachetă - că la Moscova se ştie faptul că străpungerile tehnologice în materie de armament strategic fac inevitabilă depăşirea MAD (Mutual Assured Destruction) adică părţile se ţin reciproc prizoniere în era nucleară. Când ai scut antirachetă, MAD e deja istorie. Moscova ştie că-i trebuie timp şi modernizare în acest context şi atunci joacă diplomatic, inclusiv cu asemenea declaraţii.
În 2015, după instalarea scutului antirachetă, România va deveni mai puternică?
M.E.I.: România va fi mai puternică pentru că va avea un azimut ireversibil: va fi parte a Occidentului şi componentă a apărării globale americane.
România nu este deja parte a Occidentului?
M.E.I.: O dată cu semnarea acordului cu SUA vom fi, împreună cu instalaţiile de scut din California şi Alaska, parte a apărării globale a acestora şi a Occidentului în general. Sigur că România este parte a Occidentului prin aderarea la UE şi NATO, dar valorile occidentale trebuie internalizate la nivel de masă, la nivel de mentalitate naţională, iar acest lucru ia timp.
Cam cât?
M.E.I.: O generaţie.
Încă 20 de ani?
M.E.I.: Dacă socotim o generaţie 25-30 de ani, iar 20 au trecut deja, înseamnă că mai avem în jur de 10.
O dată cu instalarea scutului, România va fi o putere regională?
M.E.I.: Ar fi greşit să gândim în aceşti termeni. De obicei, când auzi cuvintele putere regională te gândeşti ca la o forţă care iradiază asupra celorlalţi vecini, un fel de dominaţie, un fel de hegemonie. Totuşi, România va avea un rol mai mare. Este, ca mărime, al şaptelea stat european şi este stat de frontieră la Marea Neagră şi, cu siguranţă, România va avea un rol în această regiune, fiindcă va fi primul stat UE la contact cu zona Asiei Centrale, cu cea a Orientului Mijlociu.
De ce România şi nu Bulgaria?
M.E.I.: Şi România, şi Bulgaria, depinde însă de forţa pe care alcătuirile lăuntrice îl vor da acestui rol. Una e să ai un PIB de x şi alt să ai un PIB de 3x.
Vreţi să spuneţi că România va fi mereu cu un pas înainte?
M.E.I.: România va fi cu un pas înainte în funcţie de cum îşi va maximiza potenţialul existent.
În ce fel ceea ce se întâmplă în Republica Moldova poate să potenţeze poziţia României?
M.E.I.: Va potenţa România prin faptul că în Republica Moldova se constată o victorie a UE în ultimii ani. Legăturile de civilizaţie, lingvistice, istorice pe care le are România cu Moldova vor maximiza acţiunile europene şi, pe cale de consecinţă, acţiunea românească va fi maximizată.
Pentru prima dată în Strategia de Apărare a Ţării se menţionează printre ameninţările la adresa
României prezenţa trupelor ruseşti din apropierea graniţelor. De ce este vorba despre un pericol?
M.E.I.: Noi suntem parte a UE. Prin politica de vecinătate şi Parteneriatul estic, plus Strategia Dunării şi Strategia la Marea Neagră, UE este un actor soft-power cu un PIB formidabil într-o regiune pe care Rusia o considera curtea ei din faţă sau din spate, din faţă mai degrabă. În faţa înaintării acestui spaţiu de prosperitate şi democraţie, care este UE, Rusia foloseşte tot ce are în propriul arsenal pentru a se împotrivi. Neputând să opună soft-power-ului UE,un soft-power propriu, de acelaşi calibru, atunci apelează la hard power, cum a făcut atunci când se discuta amplasarea scutului în Polonia, iar Moscova a ameninţat că dislocă rachete în Kaliningrad. Rusia încearcă să preîntâmpine anumite evoluţii în spaţiul sudic al Europei de Est, prin menţinerea sau disclocarea de trupe. UE priveşte din acest punct de vedere cu îngrijorare prelungirea acordului staţionării flotei ruseşti în Crimeea.
Credeţi că, la un moment dat, Rusia ar putea să-şi folosească Armata a 14 a din Transnistria sau flota militară din Crimeea?
M.E.I.: În general sistemul internaţional a intrat într-o perioadă de incertitudine, nu mai există, de pildă, predictibilitatea pe care o dădea lărgirea
NATO şi UE, către est. Nu mai este aceeaşi predictibilitate pe care o dădea consolidarea anumitor regimuri la care erau parte şi marile puteri, ci dimpotrivă, a început să fie un sistem în care apar jocurile de sumă nulă, adică eu ca mare putere câştig în dauna celeilalte. Este o competiţie acerbă în jurul resurselor: petrol, apă şi în curând alimente, la care se adaugă fluxurile migratorii. În aceste condiţii conflictul nu este o eventualitate îndepărtată, ci poate să fie în astfel de cazuri, pe fondul unei crize economice complicate, o probabilitate. 2008 în Georgia a demonstrat acest lucru.
Rusia este, deci, un real pericol pentru UE ?
M.E.I.: N-aş spune că este un pericol imediat, dar Rusia a arătat în 2008 în timpul războiului din Georgia, că pe harta vecinătăţii sale există anumite linii roşii care odată trecute, ridică exponenţial riscul unui conflict. Totul este să convingem Moscova că această abordare este reciproc dăunătoare şi că aceasta este şi reţeta resetării promovată de SUA.
După întâlnirea miniştrilor de Externe rus şi moldovean de la sfârşitul lunii martie s-a redeschis discuţia privind planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova, poate uşor cosmetizat. Acest lucru ar trebui să îngrijoreze România?
M.E.I.: Chiar dacă este vorba despre planul Kozak, n-ar trebui să fim îngrijoraţi, pentru că lucrurile s-au schimbat în ceea ce priveşte situaţia concretă a cazului transnistrean, în ultimii doi ani de zile, mai ales având în vedere şi Parteneriatul Estic creat de UE în 2009 şi asumarea noii politici de vecinătate a UE. Bruxelles-ul vede conflictul din Transnistria, primul dintre conflictele îngheţate care poate fi soluţionat, în beneficiul tuturor părţilor, nu doar în beneficiul uneia, aşa cum prevede planul Kozac, chiar şi cosmetizat.
Credeţi că federalizarea este o soluţie pentru Republica Moldova?
M.E.I.: Dincolo de orice soluţie, imperativul fundamental este cel al asigurării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
N-ar fi mai simplu pentru Republica Moldova să renunţe la Transnistria, care, istoric vorbind, nu a aparţinut niciodată Moldovei?
M.E.I.: Ne aflăm într-un status-quo euro-atlantic, de la Vancouver la Vladivostok, definit de acte fundamentale începând cu 1975. Astfel de modificări ar trebui făcute, iar Actul Final de la Helsinki prevede acest lucru, prin înţelegerea părţilor. Să renunţe la acest teritoriu ar însemna pentru conducerea Moldovei să renunţe la unul din principiile sale fondatoare.
Preşedintele român a spus anul trecut că nu exclude în următorii 25 de ani o reunificare a României cu Republica Moldova. În ce fel s-ar schimba echilibrul regional în acest caz?
M.E.I.: Mă feresc să fac prognoze pe termen lung, pentru că astfel de prognoze iau în considerare trenduri actuale, care oricând pot deveni reversibile. De exemplu spaţiul arab: autoritarismul din această zonă, făcea ca regimurile de acolo să fie optime pentru păstrarea stabilităţii şi dintr-o dată totul a intrat sub semnul schimbării totale. Prognozele făcute pe spaţiul arab anul trecut nu au cum să se mai îndeplinească.
M.E.I.: În general sistemul internaţional a intrat într-o perioadă de incertitudine, nu mai există, de pildă, predictibilitatea pe care o dădea lărgirea
NATO şi UE, către est. Nu mai este aceeaşi predictibilitate pe care o dădea consolidarea anumitor regimuri la care erau parte şi marile puteri, ci dimpotrivă, a început să fie un sistem în care apar jocurile de sumă nulă, adică eu ca mare putere câştig în dauna celeilalte. Este o competiţie acerbă în jurul resurselor: petrol, apă şi în curând alimente, la care se adaugă fluxurile migratorii. În aceste condiţii conflictul nu este o eventualitate îndepărtată, ci poate să fie în astfel de cazuri, pe fondul unei crize economice complicate, o probabilitate. 2008 în Georgia a demonstrat acest lucru.
Rusia este, deci, un real pericol pentru UE ?
M.E.I.: N-aş spune că este un pericol imediat, dar Rusia a arătat în 2008 în timpul războiului din Georgia, că pe harta vecinătăţii sale există anumite linii roşii care odată trecute, ridică exponenţial riscul unui conflict. Totul este să convingem Moscova că această abordare este reciproc dăunătoare şi că aceasta este şi reţeta resetării promovată de SUA.
După întâlnirea miniştrilor de Externe rus şi moldovean de la sfârşitul lunii martie s-a redeschis discuţia privind planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova, poate uşor cosmetizat. Acest lucru ar trebui să îngrijoreze România?
M.E.I.: Chiar dacă este vorba despre planul Kozak, n-ar trebui să fim îngrijoraţi, pentru că lucrurile s-au schimbat în ceea ce priveşte situaţia concretă a cazului transnistrean, în ultimii doi ani de zile, mai ales având în vedere şi Parteneriatul Estic creat de UE în 2009 şi asumarea noii politici de vecinătate a UE. Bruxelles-ul vede conflictul din Transnistria, primul dintre conflictele îngheţate care poate fi soluţionat, în beneficiul tuturor părţilor, nu doar în beneficiul uneia, aşa cum prevede planul Kozac, chiar şi cosmetizat.
Credeţi că federalizarea este o soluţie pentru Republica Moldova?
M.E.I.: Dincolo de orice soluţie, imperativul fundamental este cel al asigurării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
N-ar fi mai simplu pentru Republica Moldova să renunţe la Transnistria, care, istoric vorbind, nu a aparţinut niciodată Moldovei?
M.E.I.: Ne aflăm într-un status-quo euro-atlantic, de la Vancouver la Vladivostok, definit de acte fundamentale începând cu 1975. Astfel de modificări ar trebui făcute, iar Actul Final de la Helsinki prevede acest lucru, prin înţelegerea părţilor. Să renunţe la acest teritoriu ar însemna pentru conducerea Moldovei să renunţe la unul din principiile sale fondatoare.
Preşedintele român a spus anul trecut că nu exclude în următorii 25 de ani o reunificare a României cu Republica Moldova. În ce fel s-ar schimba echilibrul regional în acest caz?
M.E.I.: Mă feresc să fac prognoze pe termen lung, pentru că astfel de prognoze iau în considerare trenduri actuale, care oricând pot deveni reversibile. De exemplu spaţiul arab: autoritarismul din această zonă, făcea ca regimurile de acolo să fie optime pentru păstrarea stabilităţii şi dintr-o dată totul a intrat sub semnul schimbării totale. Prognozele făcute pe spaţiul arab anul trecut nu au cum să se mai îndeplinească.
România ar putea avea o relaţie mai bună cu Turcia?
M.E.I.: Relaţia cu Turcia este determinată nu doar istoriceşte, dar şi din punct de vedere geografic. În perspectivă lungă, nu văd de ce relaţiile cu Turcia nu vor evolua în sens pozitiv. Toate trendurile actuale arată acest lucru: România sprijină aderarea Turciei la UE, Turcia este vecina noastră la Marea Neagră şi stăpâneşte una dintre ieşirile noastre către lumea largă, prin Turcia vor trece conductele care vor aduce resursele energetice din Caucaz.
Dar cu Rusia ce ne împiedică să avem relaţii mai bune?
M.E.I.: Nimic, poate doar percepţia Rusiei că România, fiind parte a UE, ar trebui să vorbească anumite chestiuni direct cu Bruxelles-ul nu cu Bucureştii, în vreme ce percepţia noastră este că anumite probleme trebuie tranşate bilateral înainte de a ajunge la nivelul UE.
Adică e doar o chestiune de comunicare?
M.E.I.: Da, dar mai există şi problema acomodării intereselor UE , în general ale Occidentului, cu cele ale Rusiei la Marea Neagră.
În ce fel mişcările din lumea arabă ar putea fi favorabile României?
M.E.I.: Aceste mişcări sunt folositoare din mai multe motive: toate lărgesc spaţiul democratic, lărgesc spaţiul de cooperare şi măresc predictibilitatea politică, apoi schimbările din spaţiul arab determină o modificare a politicii UE faţă de politica de vecinătate. Uniunea Mediteraneană poate fi deja considerată un eşec, iar Bruxelles-ul trebuie să gândească o altă strategie care să includă şi România. Bucureştiul va putea participa la creionarea acestei zone, într-un spaţiu în care avem o expertiză istorică, dar şi una bilaterală: de la Libia, Egipt până la Siria. Mai văd un folos pentru România în consolidarea unei prezenţe mai puternice în zonă, inclusiv prin participarea la zona de interdicţie aeriană din Libia, devenim aşadar un contributor la securitatea zonei, iar contributorul poate avea şi alte ambiţii, inclusiv referitoare la dezvoltarea economică.
Mai e posibil un nou război mondial?
M.E.I.: Se pot întâmpla multe lucruri, inclusiv un război mondial.
Cum ar putea arăta un al treilea război mondial?
M.E.I.: Nu vreau să formulez ipoteze extravagante, dar sistemul actual de state este întemeiat pe o lege a anarhiei pe competiţie între puteri şi pe schimbarea ierarhiei puterilor. Acest lucru creează prin chiar esenţa acestui sistem posibilitatea unei astfel de confruntări de tipul războiului mondial. Creşterea extraordinară a Chinei şi declinul SUA ridică în faţa specialiştilor relaţiilor internaţionale problema cine ocupă primul loc, ceea ce în ultimii 200 de ani s-a făcut întotdeauna prin război. Aplicarea mecanică a teoriei internaţionale ne arată că poate avea loc un astfel de război mondial, pentru că aşa s-a întâmplat până acum. Aceeaşi teorie ne arată că putem găsi soluţii pentru a evita o astfel de catastrofă, care ar putea distruge civilizaţia. Statele pot însă acţiona ca într-un joc cu sumă pozitivă şi creează o ipoteză optimistă, de evitare a războiului general, pentru hegemonie sistemică.
CV MIHAIL E. IONESCU (63 de ani)
Dr. Mihail E. Ionescu este profesor de relaţii internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Este copreşedinte al Grupului de Lucru pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre, din cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate, ca director la Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.
Este autor a numeroase monografii, studii şi articole, publicate în România şi în străinătate privind istoria militară şi relaţiile internaţionale.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări este „Sfidarea Westphaliei. Relaţii Internaţionale 1994-2004", Bucureşti, Politeia, SNSPA, 2005.
"O dată cu semnarea acordului cu SUA vom fi, împreună cu instalaţiile de scut din California şi Alaska, parte a apărării globale a acestora şi a Occidentului în general."
M.E.I.: Relaţia cu Turcia este determinată nu doar istoriceşte, dar şi din punct de vedere geografic. În perspectivă lungă, nu văd de ce relaţiile cu Turcia nu vor evolua în sens pozitiv. Toate trendurile actuale arată acest lucru: România sprijină aderarea Turciei la UE, Turcia este vecina noastră la Marea Neagră şi stăpâneşte una dintre ieşirile noastre către lumea largă, prin Turcia vor trece conductele care vor aduce resursele energetice din Caucaz.
Dar cu Rusia ce ne împiedică să avem relaţii mai bune?
M.E.I.: Nimic, poate doar percepţia Rusiei că România, fiind parte a UE, ar trebui să vorbească anumite chestiuni direct cu Bruxelles-ul nu cu Bucureştii, în vreme ce percepţia noastră este că anumite probleme trebuie tranşate bilateral înainte de a ajunge la nivelul UE.
Adică e doar o chestiune de comunicare?
M.E.I.: Da, dar mai există şi problema acomodării intereselor UE , în general ale Occidentului, cu cele ale Rusiei la Marea Neagră.
În ce fel mişcările din lumea arabă ar putea fi favorabile României?
M.E.I.: Aceste mişcări sunt folositoare din mai multe motive: toate lărgesc spaţiul democratic, lărgesc spaţiul de cooperare şi măresc predictibilitatea politică, apoi schimbările din spaţiul arab determină o modificare a politicii UE faţă de politica de vecinătate. Uniunea Mediteraneană poate fi deja considerată un eşec, iar Bruxelles-ul trebuie să gândească o altă strategie care să includă şi România. Bucureştiul va putea participa la creionarea acestei zone, într-un spaţiu în care avem o expertiză istorică, dar şi una bilaterală: de la Libia, Egipt până la Siria. Mai văd un folos pentru România în consolidarea unei prezenţe mai puternice în zonă, inclusiv prin participarea la zona de interdicţie aeriană din Libia, devenim aşadar un contributor la securitatea zonei, iar contributorul poate avea şi alte ambiţii, inclusiv referitoare la dezvoltarea economică.
Mai e posibil un nou război mondial?
M.E.I.: Se pot întâmpla multe lucruri, inclusiv un război mondial.
Cum ar putea arăta un al treilea război mondial?
M.E.I.: Nu vreau să formulez ipoteze extravagante, dar sistemul actual de state este întemeiat pe o lege a anarhiei pe competiţie între puteri şi pe schimbarea ierarhiei puterilor. Acest lucru creează prin chiar esenţa acestui sistem posibilitatea unei astfel de confruntări de tipul războiului mondial. Creşterea extraordinară a Chinei şi declinul SUA ridică în faţa specialiştilor relaţiilor internaţionale problema cine ocupă primul loc, ceea ce în ultimii 200 de ani s-a făcut întotdeauna prin război. Aplicarea mecanică a teoriei internaţionale ne arată că poate avea loc un astfel de război mondial, pentru că aşa s-a întâmplat până acum. Aceeaşi teorie ne arată că putem găsi soluţii pentru a evita o astfel de catastrofă, care ar putea distruge civilizaţia. Statele pot însă acţiona ca într-un joc cu sumă pozitivă şi creează o ipoteză optimistă, de evitare a războiului general, pentru hegemonie sistemică.
CV MIHAIL E. IONESCU (63 de ani)
Dr. Mihail E. Ionescu este profesor de relaţii internaţionale la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Este copreşedinte al Grupului de Lucru pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre, din cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate, ca director la Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.
Este autor a numeroase monografii, studii şi articole, publicate în România şi în străinătate privind istoria militară şi relaţiile internaţionale.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări este „Sfidarea Westphaliei. Relaţii Internaţionale 1994-2004", Bucureşti, Politeia, SNSPA, 2005.
"O dată cu semnarea acordului cu SUA vom fi, împreună cu instalaţiile de scut din California şi Alaska, parte a apărării globale a acestora şi a Occidentului în general."
preluare de pe: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/al-treilea-razboi-mondial-e-posibil-226732-pagina1.html#top_articol
